knafeh



Buna ziua.


Cum poate ceva atât de simplu să fie atât de bun?
Cred că secretul stă în contrastul dintre tăieţeii crocanti si crema de vanilie, în dulceaţa zahărului şi parfumul apei de trandafiri sau a izului slab dat de sucul de lămâie.

Ingrediente

800 g tăieţei speciali pentru cataif (se poate folosi o fidea fină)
300 g unt
Pentru sirop
250 ml apă
2 linguri zahăr brun
2 linguri miere de albine
1 ceasca zeamă de lămâie
1 lingurita coajă de lămâie
Pentru crema de vanilie
400 ml lapte
2 ouă
3 linguri amidon de porumb
3 linguri unt
125 g zahăr
coajă de lămâie
Mod de preparare
Se pun 400 g de tăieţei într-o tavă, iar pe deasupra se presară bucăţi de unt. Se dau la cuptor până ce tăieţeii se rumenesc.
Între timp, se prepară siropul. Se amestecă toate ingredientele şi se pun să fiarbă până se topeşte zahărul.
 Când se răceşte puţin blatul de tăieţei (nu trebuie să fie rece, dar nici fierbinte) se pune deasupra siropul.
 Până se răceşte blatul, se pun la cuptor cu unt tăieţeii rămaşi. Se prepară crema de vanilie: se amestecă laptele cu amidonul, după care se adaugă ouăle bătute bine cu zahărul, untul şi coaja de lamaie. Se pune compoziţia pe baie de abur.
Intre timp, se scot tăieţeii de la cuptor şi se stropesc şi ei cu sirop.
 Se întinde crema peste primul blat de tăieţei, iar pe deasupra se pune cel de-al doilea blat de tăiţei. Preincalzim cuptorul la 180° si coacem pentru 25-30de minute.

Comentarii

Postări populare