File de peste
Crocant la exterior şi moale şi suculent la interior, aceste fileuri de peşte sunt varianta perfectă pentru o masă în timpul săptămânii, chiar dacă suferi de diabet. Trebuie doar să foloseşti un peşte alb după preferinţă, să adaugi legumele tale preferate ca garnitură, iar masa ta este gata în cel mai scurt timp. În plus, acest fel de mâncare are puţine calorii şi are un conţinut redus de carbohidraţi.
Ingrediente
4 fileuri de peşte alb, proaspăt sau congelat, groase de 1 cm (aproximativ 60 g/buc.)
ulei sau spray pentru gătit
50 gr fulgi de porumb, pisaţi
2 linguri parmezan ras
2 linguri unt topit
½ linguriţă coajă de lămâie rasă
piper, după gust
felii de lămâie, pentru servire
Mod de preparare
Preîncălzeşti cuptorul la foc potrivit. Laşi peştele să se dezgheţe, dacă este congelat. Îl speli şi îl usuci cu prosoape de hârtie absorbante. Ungi cu puţin ulei (sau spray pentru gătit) o tavă de copt. Rulezi fileurile de peşte şi le aşezi în tava pregătită.
Într-un bol mic, combini fulgii de porumb zdrobiţi, parmezanul ras, untul topit, coaja de lămâie dată prin răzătoarea mică şi piperul. Presari acest amestec peste rulourile de peşte. Cu degetele, presezi pesmetul pe peşte, chiar dacă o parte din firimituri vor cădea în tavă.
Dai la cuptorul încins, în prealabil, 6-8 minute sau până când peştele se desface uşor atunci când îl înţepi cu furculiţa, iar stratul exterior este rumenit. Serveşti peştele cu restul de pesmet din fulgii de porumb care s-a strâns în tavă şi cu câteva felii groase de lămâie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu