Merele ajuta in dieta
Buna ziua
Se spune că un măr pe zi ţine medicul departe. Se spune şi că (tot) un măr pe zi ţine greutatea sub control. Prin ce este acest fruct atât de preţios?
Merele au un conţinut apreciabil de vitamine, minerale, enzime, fibre, precum şi substanţe cu un puternic efect antioxidant. Conţin de asemenea pectină, o substanţă care limitează cantitatea de grăsimi pe care o asimilează organismul, acesta fiind motivul pentru care sunt incluse în dieta pentru combaterea obezităţii. Apoi, deloc de neglijat, merele au capacitatea de a-şi păstra mult timp principiile active nealterate. Sunt sățioase şi delicioase!
Merele nu sunt doar un duşman al ţesutului adipos. Obişnuinţa de a include merele în meniul zilnic prezintă şi alte avantaje demne de luat în seamă:
* favorizează digestia şi contribuie la eliminarea toxinelor şi microorganismelor din intestine;
* stimulează imunitatea;
*scad riscul confruntării cu afecţiunile cardiovasculare, cu cancerul de colon, pulmonar şi de prostată;
* au acţiune diuretică, favorizând eliminarea acidului uric;
*micşorează concentraţia de colesterol din sânge şi scad tensiunea arterială;
* calmează sistemul nervos;
* încetinesc procesul de îmbătrânire.
Trei variante
Aşadar, dacă vrei să slăbeşti, mănâncă mai multe mere. Iată cum să faci asta.
Varianta I. Mere pe post de antreu
E cea mai simplă şi mai uşor de ţinut dietă cu mere, mai ales dacă îţi plac. Nu-ţi rămâne decât să mănânci, timp de patru săptămâni, 1-3 mere cu 20 de minute înainte de fiecare masă. Accelerând metabolismul, te vor ajuta să te debarasezi de câteva kilograme, dovedindu-se a fi cel puţin la fel de eficiente ca pilulele de slăbit.
Varianta II. Monodieta cu mere
E cea mai eficientă, dar şi mai greu de ţinut dietă cu mere. Cum altfel, de vreme ce o anumită perioadă de timp – o zi, câteva zile sau o săptămână – nu mănânci decât mere?
Dieta de o zi. Mănâncă doar mere, câte poţi şi câte vrei, la intervale aproximativ egale de timp, acompaniindu-le doar cu ceai verde şi apă plată. Procedând astfel într-una din zilele săptămânii, poți scăpa de 500 de grame. Pentru rezultate mai spectaculoase, se recomandă un consum de 2 kilograme de mere, jumătate din cantitate coapte, iar cealaltă jumătate crude. Sau să recurgi la o asemenea dietă în mod regulat două zile pe săptămână, vreme de trei luni. Rezultatul va consta în pierderea în greutate şi, foarte important, în reglarea metabolismului.
De ştiut. Monodieta cu mere nu este recomandată celor predispuşi la gastrită sau ulcer gastric, întrucât s-ar putea confrunta cu tulburări serioase. Ba chiar şi supraponderalii sau obezii trebuie să fie atenți. Pentru că într-o primă fază, e drept, aceştia se vor bucura că dau jos câte 1 kilogram pe zi cu ajutorul dietei, doar că dezamăgirea ar putea fi cel puţin la fel de mare când vor constata că organismul tinde să se apere și să ia, şi asta la fel de repede, din nou în greutate. Aşadar, cea mai bună variantă, pentru cei cu afecţiunile enumerate este varianta I a curei, cea blândă.
Varianta III. Dieta cu mere
Nu te mulţumeşte să mănânci doar mere? Iată cum ai putea îmbunătăţi meniul.
Mic dejun. Prepară un amestec dintr-un măr ras, un iaurt degresat şi o lingură cu fulgi de ovăz, aşteaptă câteva minute înainte de a-l consuma, cât să se umfle fulgii.
Prânz. Prepară o salată dintr-un măr cubuleţe, pătrunjel verde tocat mărunt, un pic de ulei de măsline şi câteva picături de oţet de mere.
Cină. Un măr ras amestecat cu brânză de vaci degresată.
În rest, ori de câte ori ți-e foame sau pe post de gustare, mănâncă 1-2 mere.
Nu-i (chiar) pentru oricine
Oricâte beneficii ar aduce merele organismului, nu oricine se poate îndestula cu ele. Cine e exclus de la răsfăţ? Prudenţă în a consuma mere ar trebui să manifeste cei care suferă de gastrită, de diaree cronică, de colită de fermentaţie, de sindrom al colonului iritabil, întrucât neplăcutele simptome ale acestor afecţiuni se pot agrava.
Succes

Comentarii
Trimiteți un comentariu