porumbul fiert deliciul verii
Porumbul fiert, delicatesă de vara
Porumbul fiert sau copt reprezintă un deliciu al sezonului. Dincolo de gustul bun, medicii recomandă consumul de porumb fiert ca pe un adevărat medicament natural de sezon care ajută în lupta împotriva cancerului, ţine bolile de inimă la distanţă, protejează vederea şi sistemul osos şi ajută la memorie.
Porumbul fiert este considerat un adevărat medicament de sezon. Pe lângă faptul că este foarte gustos, porumbul dulce are efecte uimitoare asupra sănătăţii organismului. Conţine vitamine importante pentru buna funcţionare a organismului, este un excelent antioxidant şi nu îngraşă. Spre deosebire de alte legume care, în urma fierberii îşi pierd proprietăţile, porumbul şi le păstrează chiar şi după fierbere.
„Vitaminele şi aminoacizii din porumb se păstrează şi după fierbere. Conţine vitamina A care ajută la imunitate şi vedere. Conţine vitamina E care ajută la buna funcţionare a inimii. Conţine foarte mulţi nutrienţi”. Important pentru sănătate este şi acidul folic din compoziţie, confirmă medicul de familie Radu Bulumac.
Cercetările efectuate de specialişti au arătat că porumbul fiert protejează inima şi vederea şi previne cancerul
În compoziţia porumbului există criptoxantina, o substanta benefica pentru organism. Studiile au arătat că alimentele care au în compoziţie criptoxantina ţin la distanţă cancerul, ajutând organismul să nu dezvolte celule canceroase.
Thiamina este o altă substanţă aflată în compoziţia porumbului, cu beneficii asupra sănătăţii. Substanţa ajută la buna funcţionare a creierului şi se spune că ar îmbunătăţi gândirea. Porumbul fiert sau copt devine astfel un stimulent pentru memorie şi un aliat în lupta cu boli precum Alzhaimer.
Porumbul fiert este bogat în acid folic, bun penru menţinerea sănătăţii vaselor de sânge şii a inimii. Acidul folic reduce riscul bolilor de inimă şi scade riscul de infarct. Studiile efectuate de cercetători au arătat că persoanele care consumă în mod regulat porumb fiert prezintă un risc de infarct scăzut cu 10% faţă de persoanele care nu consumă porumb fiert. O cană de boabe de porumb, consumată zilnic, combate oboseala din organism, datorită conţinutului de vitamina A
Datorită cantităţii mari de fibre din compoziţie, porumbul fiert este un aliment care ajută la reglarea tranzitului intestinal. Este un bun diuretic şi este recomandat persoanelor care au probleme cu constipaţia.
Bun pentru vedere
Pigmentul care dă culoarea galbenă a porumbului, zeaxantina, este benefic pentru protejarea vederii. Studiile au arătat că persoanele care consumă porumb fiert în mod regulat sunt mai ferite de bolile oftalmologice. Medicii recomandă consumul de porumb fiert în special persoanelor în vârstă predispuse la cataractă. „Nutrienţii din compoziţia porumbului sunt benefici pentru protejarea împotriva bolilor oftalmologice care apar odată cu înaintarea în vârstă”, spune medicul.
Vindeca virozele
Vitamina A din porumb ajută la cresterea rezistentei organismului în lupta împotriva infectiilor. Consumarea produsului în perioada răcelilor sau a virozelor respiratorii ajută la o vindecare mai rapidă, porumbul fiert fiind considerat un adevărat medicament natural. Porumbul este bun şi pentru sănătatea sistemului osos. Cercetările au demonstrat că porumbul fiert este un bun aliat în lupta cu multe afecţiuni cum ar fi cistită cronică, gastrită, ulcer, dischinezie biliară, reumatism sau arterită.
Nu ingrasa!
În ciuda mitului potrivit căruia porumbul, cereala din care se obţine mălai, ar îngrăşa, studiile au demonstrat că, din contra, porumbul poate ajuta la scăderea în greutate. Un consum ponderat de porumb fiert sau copt ajută la arderea mai rapidă a grăsimilor, ceea ce duce la pierderea în greutate. Conţinutul caloric al alimentului nu este unul crescut. Din acest motiv, nutruţioniştii îl recomandă în diete, cu menţiunea ca alimentul să fie consumat ponderat.

Comentarii
Trimiteți un comentariu