ceai de musetel

Aroma şi savoarea ceaiului de muşeţel sunt inconfundabile, însă dincolo de ele, muşeţelul este remediul pentru o gamă largă de afecţiuni.
Elimină migrenele
O cană de ceai de muşeţel te ajută să scapi din încleştarea unei dureri de cap. Imediat ce simţi apariţia durerii, apucă-te să pregăteşti infuzia!
Îţi protejează pielea
Muşeţelul şterge cu grijă orice urmă de eczemă, arsură sau dermatită. Pentru asta trebuie să aplici ulei de muşeţel sau comprese cu infuzie în care adaugi şi frunze de nalbă.
Leac pentru bebeluşi
Ceaiul de muşeţel cu fructe de chimen dat celui mic, în doze de câte o linguriţă, îi va calma colicile, iar petele roşii de pe corp îi dispar după o baie cu această infuzie.
Eficient contra afecţiunilor dinţilor
Ai face orice să dispară durerile de dinţi sau abcesele? Ceaiul de muşeţel le calmează imediat. Clăteşte cu el gura la interval de o jumătate de oră, şi ţine ceaiul în locul dureros câteva minute.
Asigură o digestie uşoară
Ceaiul de muşeţel e recunoscut ca antiseptic. În combinaţie cu dieta şi medicamentele, tratează gastritele, colitele, enterocolitele. O clismă cu aceeaşi infuzie alungă şi constipaţia.
Alungă insomnia
Un ceai de muşeţel luat înainte de culcare şi mireasma relaxantă a uleiului volatil din aceleaşi flori miraculoase au proprietatea de a ţine insomnia la distanţă.
Te scapă de cistite
Durerile intense şi tensiunea din zona abdomenului cauzate de infecţia urinară dispar dacă bei trei căni de ceai de muşeţel pe zi, pentru că planta acţionează ca antiseptic şi diuretic.
Închide rănile
Compresele cu ulei sau infuzie de muşeţel sunt benefice pentru dermatite, arsuri şi eczeme. Sunt cunoscute şi pentru rapiditatea cu care le tratează. Prepară infuzia dintr-o lingură de plantă şi o cană cu apă clocotită.
Calmează puseele bolii Zona Zoster
Compresele cu ceai de muşeţel şi rozmarin aplicate 15 minute, de trei ori pe zi, liniştesc puseele acestei boli, iar repetarea tratamentului timp de o lună, la fiecare două zile, scade frecvenţa lor.
Ţine în frâu durerile menstruale
Şi vechii egipteni foloseau ceaiul de muşeţel pentru a linişti durerile menstruale. De ce n-ai încerca şi tu? Creşte nivelul de glicină, un compus al urinei, care calmează spasmele musculare.
Bun şi pentru diabetici
Cercetătorii japonezi sunt siguri că, dacă bei în fiecare zi ceai de muşeţel, înainte de fiecare masă, glicemia scade şi sunt prevenite astfel complicaţiile diabetice.
Ameliorează afecţiunile vasculare
Pentru afecţiunile vasculare sunt eficiente băile cu 50-60 g de flori puse într-un săculeţ de tifon peste care ai turnat apă clocotită sau cataplasmele cu infuzie de muşeţel.
Te scapă de vicii
Bobocii de muşeţel uscaţi şi mestecaţi când îţi dă inima ghes să aprinzi o ţigară, te conving să renunţi la idee. La fel de bună este şi o cană de ceai îndulcit cu miere.
Uleiul de muşeţel ajută reumaticilor
O frecţie cu ulei de muşeţel potoleşte simptomele reumatismului articulaţiilor datorită efectului antiinflamator. Mai mult, dacă îţi simţi picioarele obosite, uleiul le va face din nou uşoare.
Tratează bolile de ficat
Infuzia dintr-un amestec de muşeţel cu albăstrele, rostopască, mentă, anghinare şi sunătoare este eficientă în cazul bolilor de ficat. Calmează durerile şi decongestionează, acţionând totodată ca antiseptic şi antiinflamator
.

Comentarii

Postări populare