Posmagi
Dar muieţi-s posmagii? zise atunci leneşul, cu jumătate de gură, fără să se cârnească din loc.
— Ce-a zis? întrebă cucoana pe săteni.
— Ce să zică, milostivă cucoană, răspunde unul. Ia, întreabă, că muieţi-s posmagii?
— Vai de mine şi de mine, zise cucoana cu mirare, încă asta n-am auzit! Da’ el nu poate să şi-i moaie?
— Auzi, măi leneşule: te prinzi să moi posmagii singur, ori ba?
— Ba, răspunse leneşul. Trageţi mai bine tot înainte! Ce mai atâta grijă pentru astă pustie de gură!"
Sunt convinsă că mulţi dintre voi ştiți povestea.
POSMAGI - cum frumos li se spune în zona Bucovinei, am să vă povestesc și eu astăzi. Nu sunt altceva decât niște bucățele de pesmet sau pâine uscată preparată din resturile de pâine neatinsă rămasă pe masă, dar ca să ne exprimăm mai elegant le spunem CRUTOANE..
Ingrediente
pâine integrală cu semințe și maia
oregano
sare de mare sau orice sare neiodată
ulei de măsline
praf de usturoi
Mod de preparare
Se preîncălzește cuptorul la 200gC. Între timp se taie pâinea cubulețe cam de 10 mm mărime, se așează într-o tavă de cuptor.
Se presară peste ele ingredientele dorite iar uleiul se toarnă la final în palme și se masează cu iubire toată cantitatea de pâine
Se pune tava în cuptor pentru 10 minute și, dacă le vreți perfecte, le amestecați din 3 în 3 minute cu o paletă. Se lasă în cuptorul stins până se răcesc.
Pofta buna!
Mulțumesc pentru vizită și te mai aștept!
Comentarii
Trimiteți un comentariu