Franzele țărănești de casa
Pâinea de casă nu se compară cu nicio pâine de la magazin. O rețetă ieftină, simplă și delicioasă, din ingrediente puține pe care sigur le ai acasă! Umple-ți întreaga casă de aroma minunată de pâine proaspăt scoasă din cuptor!
Pâinea este un aliment indispensabil pentru multe mese. O mâncăm alături de ciorbe, supe, fripturi, șnițele, pateuri, creme tartinabile, aperitive fel de fel. Însă pâinea de casă are ceva special, care ne duce pe toți cu gândul la copilărie.
Mulți dintre noi ne amintim de aroma delicioasă a pâinii calde scoase din cuptor de către mamele și bunicile noastre. Mirosul și gustul acela nu puteau fi întrecute de nicio pâine caldă de la magazin.
Pâinea este unul din cele mai vechi alimente. Cele mai vechi dovezi datează de acum 14.500 de ani, din deșertul de nord-est al Iordaniei. Cel mai des, pâinea este făcută din făină de grâu, dar există și variante de pâine făcute din făină de orz, făină de porumb, fulgi de cartofi și alte ingrediente mai puțin convenționale.
Dacă vrei să afli cum să faci o pâine de casă gustoasă, care îți va aduce aminte de copilărie și îți va impresiona până și cei mai mofturoși oaspeți, urmează rețeta care este cu mult mai simplă decât ai crede.
Ingrediente
400 ml apă
1 cub drojdie
1 linguriță sare
1/2 linguriță zahăr
800 gr făină( eu am pus 400 gr faina alba și 400 gr faina de porumb, foarte fina)
Mod de preparare
Se face o maia din 400 ml de apă, cubul de drojdie, 3 linguri de făină, sare şi zahăr şi se lasă la dospit până îşi dublează volumul.
Se cerne restul de făină (împreună alba și de porumb) şi se face un loc în mijlocul ei în care se pune maiaua.
Se încorporează făina până ce rezultă un aluat care se lasă să crească aproximativ o oră. Am împărțit aluatul în 2 parit egale
Se tapetează 2 tăvi cu unt şi făină şi se pune aluatul.
Preincalzim cuptorul la 180 de grade Se dă la cuptor pentru 45 de minute și pâinea de casă este gata.
Se consumă caldă sau rece – este delicioasă oricum
Pofta bună
Mulțumesc pentru vizita și te mai aștept
Comentarii
Trimiteți un comentariu