Orez dietetic calugaresc
Este bine pentru tine să ţii această dietă doar o dată la şase luni,pentru o perioadă de zece zile,iar rezultatele se vor vedeaŞ până la 10 kilogramemai puţin în greutate. Această dietă reprezintă cea mai bună formă de detoxifiere a organismului. În timpul curei nu ai voie să consumi decât un singur preparat: orezul în cantităţi cât mai mari.
Mănâncă oricât doreşti
Poţi mânca orez ori de câte ori îţi este foame,în ce cantităţi vrei. Ceea ce este foarte important e să mănânci încet şi să mesteci fiecare gură de orez de 20 de ori înainte de a înghiţi. Pentru a evita situaţia în care te plictiseşti de acelaşi aliment,zi de zi,poţi să adaugi şi salate de legume proaspete,preparate cu ulei de măsline şi cu suc de lămâie. Sucul de lămâie cu apă este recomandat şi ca supliment,precum şi ceaiul neîndulcit-mai ales cel verde. De altfel,nu uita să bei minimum 2 litri de apă pe zi.
Zahărul,fructele şi toate celelalte băuturi sau alte alimente sunt excluse,şi,dacă nu trişezi în aceste zece zile,după această perioadă s-ar putea să fii mai uşoară cu 10 kg.
Ingrediente
1 lingură de unt
1 lingură ulei de măsline
4 căţei de usturoi,feliaţi
3-4 castraveţi muraţi
1 cană de orez nefiert
pătrunjel proaspăt tocat
Sare
3 căni apa
Mod de preparare:
Într-o tigaie combină untul şi uleiul de măsline,la foc mediu,şi,după ce untul s-a topit,adaugă usturoiul. Lasă-l să se prăjească aproximativ un minut. Apoi, adaugă orezul şi 3 căni de apă şi lasă să fiarbă până când orezul devine uşor lipicios. Amestecă cu grijă,de câte ori este nevoie,cu o lingură de lemn, pentru a împiedica lipirea orezului de fundul vasului de gătit. După ce s-a făcut,îl scoţi într-un bol şi îl amesteci cu pătrunjel. Poţi adăuga castraveţii muraţi fie în orez, fie îi pui într-un vas separat.( De data aceasta nu am avut castraveți murați )
Pofta buna
Mulțumesc pentru vizită și te mai astept
Comentarii
Trimiteți un comentariu